„Rebelă” e o carte-strigăt ori mai degrabă un semn de exclamare întru dezmeticirea noastră, a tuturor celor care-și trăiesc libertățile nonșalant, fără a le conștientiza clipă de clipă sevele vitale. Abia pierdute ori eliberate din povești precum cea a curajoasei Rahaf Mohammed învățăm să le prețuim cu adevărat.
Mai este oare posibil ca în secolul în care am ridicat spre cer ochi colosali pe care i-am programat să ne măsoare zilele, iluziile și pașii, să ne ordoneze ploile și serenitățile, în secolul în care omul zboară pe Lună și plănuiește călătorii de plăcere în Cosmos să mai (co)existe pe această planetă a noastră ierarhii umilitoare stabilite unilateral și menținute cu puterea pumnului? Mai viețuiesc oare astăzi fete și femei pedepsite ideologic să nu râdă, să nu zâmbească? Mai trăiesc bărbați care refuză celor mai slabi dreptul la râs și la lumină?
Aventura (po)vestită de Rahaf e tocmai răspunsul la aceste mirări pe jumătate ipocrite, pentru că știm cu toții prea bine că până și în satele noastre răzlețite de globalizare băbuțele merg încă în spatele moșilor lor, împărțind în două biserica și rugăciunile. Reminiscențe ale cultului bărbatului-zeu umplu pământul cu suflul lor vetust, aproape stins, estompat. Evacuate cu surle și trâmbițe din cetățile, mințile și inimile crescute dincoace de Orient, ele mai palpită, iată, în sânul unor popoare întregi.
Dar să facem loc intrigii schițate de redactorii „Polirom”, editura care a publicat această tulburătoare carte-strigăt în România:
„În ianuarie 2019, după mai bine de un an de planificări meticuloase, Rahaf Mohammed reușește să fugă din Arabia Saudită și să scape de familia în care se simte oprimată. Odată ajunsă pe aeroportul din Bangkok, un bărbat care pare că vrea să o ajute îi ia pașaportul și nu i-l mai returnează. Rahaf își dă seama că a căzut în capcană. Știe că dacă va fi trimisă acasă riscă să fie ucisă, asemenea altor femei considerate rebele în țara ei. Disperată, își face un cont de Twitter și cere lumii întregi să o ajute. Într-o singură zi, reușește să atragă 45.000 de followeri datorită cărora va găsi în cele din urmă refugiu în Occident.
Rahaf povestește cum a evadat și cum arăta viața ei în Arabia Saudită – o viață pe care o trăiesc mii de alte femei. Rahaf vine dintr-o familie bogată. A crescut în lux, dar sub controlul strict al tatălui și al fraților, și încă de mică a fost obligată să respecte regulile unui sistem represiv care le consideră pe femei inferioare bărbaților și le tratează ca atare. De la senzația de sufocare dată de niqab până la revolta provocată de refuzul unor drepturi minime – fetele nu au voie să iasă neînsoțite, să râdă în public sau chiar să meargă pe bicicletă – și de pedepsele dure pentru legăturile amoroase interzise”,
„Rebelă” arată că dinamica onoare-rușine și sistemul care le acordă bărbaților dreptul de supraveghere marchează în continuare viața de zi cu zi a femeilor saudite și universul lor moral printr-un amestec complex de elemente psihologice, culturale și religioase. Sauditele merită să aibă opțiuni mai bune și mai sigure pentru viitorul lor – Ayaan Hirsi Ali.
„Rebelă” a fost tradusă în limba română de Miruna Andriescu.