La începutul lunii decembrie, editura Pandora M a publicat în colecția PanDA – Pușculița de vânătoare – o carte de educație financiară pentru copii scrisă de Iulian Tănase.
Autorul ne-a mărturisit că îi place foarte mult să-i facă pe copii să râdă și în perioada în care lucra la Pușculița de vânătoare, îi povestea băiețelului său Sacha, care are nouă ani, diverse scene din carte și hohotele lui erau cea mai bună dovadă că proiectul se afla pe drumul cel bun. Pușculița de vânătoare este o carte amuzantă, dar în același timp educativă, fără ca cei mici să o perceapă ca pe una didactică și prețioasă.
Mi s-a părut important ca din imaginea pe care copiii și-o vor crea despre bani citind această carte să nu lipsească o anume componentă etică. Adică să le fie clar că banii vin din muncă (banii care vin din furat nu ne interesează), că banii nu sunt buni sau răi, doar oamenii pot fi buni sau răi, că banii sunt doar un mijloc de schimb, nu un scop în sine. Am strecurat în carte și ideea că cea mai bună investiție pe care o poate face un copil este în propria educație. Și că există și o grămadă de lucruri pe care banii nu le pot cumpăra. Cu alte cuvinte, ești cu adevărat bogat când ai ceva ce nu poți cumpăra cu bani. Când am început să scriu cartea, mi-am amintit că în urmă cu vreo doi ani îi cumpărasem lui Sacha o pușculiță de forma unui monstruleț. Monstrulețul ăsta există, încă îl avem. El a fost (foto)modelul pentru ilustrațiile minunate pe care le-a făcut Andreea Molocea, spune Iulian Tănase.
Sâmbătă, 18 decembrie, începând cu ora 12.00, vă puteți întâlni cu Iulian Tănase la librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara (Piața Unirii, nr. 11). Veți avea ocazia să aflați o mulțime de alte detalii interesante despre carte și să luați un autograf de la autor.
Despre IULIAN TĂNASE
Când am absolvit, în 1999, Academia de Studii Economice din București (Facultatea de Comerț), publicasem deja o carte. O carte de poezie. Pe vremea aceea, poezia era singurul lucru care mă interesa cu adevărat. Altceva nu aveam în cap. Nu mă vedeam scriind nici povestiri, nici romane și nici cărți pentru copii. Însă viața este mult mai surprinzătoare decât ne putem imagina, așa că, în anii care au urmat, am publicat nu doar poezie, ci și povestiri, romane și cărți pentru copii. Am scris Pușculița de vânătoare la propunerea unei prietene, Anca Ungureanu, căreia îi mulțumesc. Anca apare și ea în această carte, împreună cu băiețelul ei, Viktor.
Despre ANDREEA MOLOCEA
https://andreeamolocea.com
După mulți ani de școală și un doctorat în științe politice, mi-am luat partenerul și cățelul și m-am mutat la Praga. Aici, printre arici, iepuri și pițigoi, am început o nouă aventură în lumea ilustrațiilor. Îmi place să lucrez cu acuarele și guașe, iar lumea naturală, cu magia și culorile ei, îmi este sursă de inspirație în ceea ce ilustrez. Sper că puțin din această magie s-a scurs și în paginile acestei cărți, la care s-a muncit cu mult drag.