Ostatica, un nou thriller spectaculos semnat de Clare Mackintosh la Editura Trei

Autoarea britanică Clare Mackintosh revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu un nou thriller spectaculos – Ostatica. Un roman scris din perspectiva mai multor personaje, asemeni unor piese de puzzle, dar pe care Clare Mackintosh le potrivește cu o abilitate incredibilă. Folosindu-se de elemente cinematografice, precum cronometrul cu numărătoare inversă, pe care cititorul aproape îl poate auzi cum ticăie, autoarea britanică reușește să creeze un thriller înfricoșător și claustrofob.

„De-a dreptul hipnotic!” – Lee Child

Poți salva sute de vieți. Sau o poți salva pe cea mai importantă…
La bordul primului zbor fără escală Londra – Sydney, atmosfera este încărcată. Se zvonește că printre pasageri ar fi multe celebrități, iar avionul va fi întâmpinat de ziariști la aterizare. Mina face parte din echipajul de cabină ales special pentru acest zbor. Se străduiește să se ocupe de pasageri și să nu-și facă griji pentru fetița sa de cinci ani sau problemele grave din căsnicie. Însă imediat după decolare, primește un bilețel anonim înspăimântător. Cineva vrea să se asigure că avionul nu va ajunge la destinație. Pentru asta, are nevoie de ajutorul Minei și știe exact cum s-o oblige să colaboreze. Mai sunt 20 de ore până la aterizare. În 20 de ore se pot întâmpla atât de multe…

Clare Mackintosh este neîntrecută în portretizarea unor familii credibile, pe care le pune în situații într-atât de periculoase, încât trezesc cititorului emoții extrem de intense.” – Literary Review

Clare Mackintosh a inclus în Ostatica comentarii sociale inteligente despre prejudecăți și discriminare, extremism și presupunerile pe care le facem despre cei din jurul nostru. Romanul de acțiune ține cititorul cu sufletul la gură, îi induce atât o stare de panică, cât și una de entuziasm. Un thriller așa cum scriitoarea ne-a obișnuit deja în precedentele sale romane: Te las să pleciTe văd sau Lasă-mă să mint.

„O carte spectaculoasă, cu o întrebare chinuitoare: Tu ce-ai face?“ – Ruth Ware

Clare Mackintosh a lucrat 12 ani în poliție, apoi a fost jurnalist independent și consultant social media. A scris patru thrillere care au primit numeroase premii și au ajuns toate bestselleruri Sunday Times și New York Times. Cărțile ei au fost traduse în 40 de limbi și au fost vândute în peste două milioane de exemplare în întreaga lume. Clare locuiește în nordul Țării Galilor, împreună cu soțul și cei trei copii.
De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut Te las să pleci, Te văd, Lasă-mă să mint și După sfârșit, precum și Dublura, pe care o semnează alături de Sophie Hannah, B.A. Paris, Holly Brown. O puteți urmări pe www.claremackintosh.comwww.facebook.com/ClareMackWrites şi Twitter @ClareMackint0sh.

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!