Gala Premiilor Observator cultural: marţi, 16 mai, ora 18.00, Teatrul Odeon (București)

În paginile revistei, care găzduiește nume consacrate și, totodată, oferă spațiu de expresie vocilor tinere, au fost reflectate cele mai importante evenimente din literatură, arte vizuale, artele spectacolului, educație, cultură, actualitate politică, prin cronici, eseuri, articole de opinie sau dosare tematice. Observator cultural a conservat memoria culturală a ultimelor două decenii și prin interviuri, dialoguri, conversații cu personalități din țară și din străinătate.

Din 2007, pentru a oferi un plus de vizibilitate, de recunoaștere și susținere a literaturii române contemporane, revista Observator cultural acordă anual, în cadrul unei Gale anuale, organizate la Teatrul Odeon, premii pentru cele mai bune apariții editoriale din anul precedent, la diferite categorii: proză, poezie, debut, memorialistică, publicistică, critică, istorie și teorie literară. Continuitatea acordării Premiilor nu a fost întreruptă nici de perioada pandemiei, cînd Gala s-a mutat în online pentru a conferi, în acei ani dificili (2020-2021), un semn de normalitate și speranță.

Încă de la prima ediție, în cadrul Galei s-a decernat Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, acordat unei personalități din cultura română, pentru originalitatea și amploarea creației sale, dar și pentru impactul pe care l-a avut în mediul său. Numele laureatului de anul acesta va fi comunicat marți seară, pe scena Teatrului Odeon.

Din 2016, i-am cooptat și pe liceeni în demersul nostru. Anul acesta, este a opta ediție în care se va acorda Premiul Observator Lyceum unui volum aflat pe lista de nominalizări la categoria „Proză“, premiu decis de către un juriu alcătuit din liceeni de la mai multe colegii naţionale din Bucureşti, propuşi de profesori de limba şi literatura română. De asemenea, 2023 înregistrează și a cincea ediție a premiului Observator Universitas, premiu acordat unui volum de poezie, de către un juriu alcătuit din studenţi din mai multe centre universitare. De trei ani, revista oferă și un premiu special pentru traducere din limba spaniolă, organizat în colaborare cu Institutul Cervantes, un demers ce are ca scop atît promovarea limbii și culturii spaniole, cît și celebrarea dificilei și de multe ori neobservatei munci pe care o face traducătorul, așa cum a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.

În cadrul Galei va fi acordat și premiul pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română – laureatul acestei ediții este Andrei Cornea, pentru monumentala ediție Platon (3 volume, apărute la Editura Humanitas), pentru care Andrei Cornea a realizat traducerea, introducerea generală, introducerea fiecărui dialog în parte și notele.

Premiul special al redactorilor Observator cultural merge anul acesta către Oana Doboși și Raluca Selejan, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite pe care librăria lor, prin toate evenimentele organizate, o are în viața culturală a Timișoarei și nu numai.

Cu un an editorial 2022 extrem de ofertant, nominalizările de anul acesta, deși nu au putut include toate titlurile care ar merita atenția, sînt reprezentative pentru producția de carte a anului trecut. Anul acesta, au votat pentru nominalizări: Șerban Axinte, Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Alina Ciulacu, Bogdan Crețu, Victor Cobuz, Silvia Dumitrache, Raluca Dună, Cezar Gheorghe, Laura T. Ilea, Cristina Ispas, Adrian Jicu, Adrian Lăcătuș, Adrian Mureșan, Carmen Mușat, Catrinel Popa, Iulia Popovici, Alina Purcaru. Ca și la precedentele ediții, jurații care au cărți la anumite categorii s-au abținut de la vot la categoria respectivă. Juriul final, care va alege laureaţii de la această ediţie, este alcătuit din Victor Cobuz, Bogdan Crețu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici și Carmen Mușat (președintele juriului).

Ca la fiecare ediție, s-a păstrat regula ca autorii foarte apropiați de redacția Observator cultural – redactori și colaboratori constanți ai revistei – să nu apară pe lista cărților votate de membrii juriului preliminar. Astfel, nu au fost supuși jurizării Alina Purcaru cu Tot mai multă splendoare (Cartier), Doina Ioanid cu Poeme de trecut praguri (Casa de pariuri literare), Bogdan Creţu cu biografia romanțată Nichita. Poetul ca și soldatul (Editura Polirom), Michael Finkenthal cu Grupul Infra-Noir, o reuniune de singurătăți (Tracus Arte), Bedros Horasangian, cu Laptopul lui Dr. Love (Editura Cartex) și Octavian Soviany cu cele două volume, Corabia beată și Cap de faun (Hyperliteratura), din seria Lelian. Cu toate acestea, cărțile semnate de Alina Purcaru și Doina Ioanid pot fi luate în considerare pentru Premiul Observator Universitas, unde un juriu independent, alcătuit din studenți din toată țara, va realiza lista finală de nominalizări, din care se va alege cîștigătorul. De asemenea, absența din lista de nominalizări, la categoria „Memorialistică“, a unui foarte bun volum precum Amintirile unui optzecist întîrziat de Șerban Tomșa (Tracus Arte) se datorează regulii conform căreia nici un premiu nu va fi acordat post-mortem. 

La categoria PROZĂ, nominalizările sînt: Gabriela Adameșteanu, Voci la distanță, Polirom, Petre Barbu, Vremea tatălui, Polirom, Mircea Cărtărescu, Theodoros, Humanitas, Florin Chirculescu, Solomonarul, Nemira, Ștefania Mihalache, Gene dominante, Humanitas, Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Polirom, și Bogdan-Alexandru Stănescu, Abraxas, Polirom.

Autorii de POEZIE nominalizați anul acesta sînt: Răzvan Andrei,  Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, OMG Publishing, Teodor Dună, Flașneta Babel, Nemira, Claudiu Komartin, Inoculare, Cartier, Bogdan O. Popescu, Cartea războiului, Vellant, Moni Stănilă, Ofsaid, Nemira, Olga Ștefan, Resursa, Casa de Editură „Max Blecher“.

La ESEU/PUBLICISTICĂ îi regăsim pe Dan Alexe, Babel. La început a fost cuvîntul, Humanitas, Marius Constantinescu, Cafe gourmand, Nemira, Marius Lazurca, In corpore. De la corpul păgîn la trupul creștin în Antichitatea tîrzie, Litera, Mihaela Miroiu, Aripi și rădăcini, Polirom, Cristina Modreanu, Teatrul ca rezistență, Polirom. 

Pentru MEMORIALISTICĂ/BIOGRAFIE/JURNAL au fost nominalizați Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran, Numai copilăria e glorioasă, Trei, Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, Humanitas, Monica Pillat, Bunicul meu fără mormînt, Gheorghe Ene Filipescu, Humanitas, Ana Iorga, Filip Lucian Iorga, Cartea curajului și a candorii. Ce afli despre viață din îndrăznelile bunicului Radu și din caietul secret al bunicii Ana, Corint, Liliana Nechita, Pîine cu ceva. Amintiri ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli, Humanitas.

Categoria DEBUT de anul acesta reunește volume de proză, poezie și critică literară: Mihnea Bâlici, Cazzo, OMG Publishing (poezie), Ruxandra Burcescu, Instabil, Humanitas (roman), Ruxandra Cîmpeanu, Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual din perioada 1948-1964: Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu, Corint, (critică literară), Senida Poenariu, Reveriile Vestului. Lecturi americane în poezia optzecistă, Editura Universității Transilvania din Brașov (critică literară), Sașa Zare, Dezrădăcinare, Fractalia (roman).

La CRITICĂ, ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ, sunt nominalizați Flori Bălănescu, Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară, Corint, Paul Cernat, Bacovia și Noul Regim al literaturii, Eikon, Ruxandra Cesereanu, Lumi de ficțiune, lumi de realitate, Tracus Arte, Ion Simuț, Cum se scrie istoria literară?, Editura Școala Ardeleană, Bogdan Suceavă, Adîncul acestei calme creste, Polirom, Mihaela Ursa, Indisciplina ficțiunii. Viața de după carte a literaturii, Casa Cărții de Știință.

Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda PREMIUL „GHEORGHE CRĂCIUN“ PENTRU OPERA OMNIA unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. La ediţiile de pînă acum, acest premiu le-a revenit următorilor: Mircea Horia Simionescu (2007), Mircea Ivănescu (2008), Norman Manea (2009), Radu Cosaşu (2010), Emil Brumaru (2011), Şerban Foarţă (2012), Dumitru Ţepeneag (2013), George Banu (2014), Nora Iuga (2015), Angela Marinescu (2016), Ana Blandiana (2017), Gabriela Adameşteanu (2018), Constantin Abăluţă (2019), Ion Vianu (2020), Marta Petreu (2021), Mircea Martin (2022).

În cadrul Galei Observator cultural, se va decerna PREMIUL SPECIAL PENTRU TRADUCERE DIN LIMBA SPANIOLĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ, aflat la a treia ediție și acordat în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti. Anul acesta, nominalizații sînt Melania Stancu, pentru traducerea volumului lui Antonio Muñoz Molina, Beatus Ille, Casa Cărții de Știință, Ilinca Ilian, pentru traducerea cărții lui Manuel Puig, Sărutul femeii-păianjen, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Dinu Flămînd pentru César Vallejo, A murit eternitatea mea. Opera poetică, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Marin Mălaicu-Hondrari, pentru Manuel Vilas, În toate a fost frumusețe, Editura Pandora M, Anansi World Fiction, Emanuela Stoleriu, pentru Carlos Ruiz Zafon, Orașul de abur, Editura Polirom. Laureații edițiilor anterioare sînt Marin Mălaicu-Hondrari, pentru traducerea romanului Patria de Fernando Aramburu, Editura Litera (2021), și Mariana Sipoș, pentru traducerea volumului Asasinul timid de Clara Usón, Editura Polirom (2022).

Pentru nominalizări au votat Oana Doboși, Silvia Dumitrache, Coman Lupu, Carmen Mușat, Iulia Popovici, Raluca Selejan, Simona Sora, iar juriul final care va alege cartea cîștigătoare va fi format din Corin Braga (Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca), Mianda Cioba (Universitatea din București) și Alina Țiței (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași).

Momentele muzicale din cadrul Galei vor fi oferite de Leyah (aka Magdalena Diana Marica) – o artistă în plină ascensiune, compozitoare, cântăreață și pianistă, care propune o muzică implicată social, ce se întoarce către oameni și reflectează̆ despre ei. Alături de ea se va afla un cvartet format din Monica Postolache (vioara 1), Cristiana Cojocaru (vioara 2), Eugen Cojocaru (violă) și Flaminia Nastai (violoncel).

Trofeele sunt realizate de Elena Dumitrescu și Mircea Roman (pentru premiile Lyceum și Universitas), iar scenografia este semnată de Alexandra Putineanu.

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!