„Singura țară europeană în care biografia lui Michelle Obama n-a înregistrat vânzări record este Grecia — unde bestsellerul absolut este Fiecare zi este un DAR al lui Stefanos Xenakis.“ – The New York Times
În pofida a ceea ce majoritatea cărților de self-help ne îndeamnă – și anume, să tindem spre o stare de perpetuă fericire bazată pe succesul mult visat, Stefanos Xenakis ne invită să atingem perfecțiunea prin a fi, pur și simplu, senini, blânzi și iertători.
„Nu se poate să te iubească toți. Înțelege asta și ți se va schimba viața. Însă tu să te iubești mai mult decât oricine altcineva. Doar atunci vei putea să îi iubești pe ceilalți.” – Stefanos Xenakis
De ce să ne irosim viața căutând recunoașterea într-o lume a competiției, ne întreabă Xenakis, când putem să dobândim măreția străduindu-ne să fim cât mai buni cu putință? Ce înseamnă să fim cât mai buni? Să facem toate acele lucruri simple pe care le ignorăm în fiecare zi: să ne salutăm vecinii cu un zâmbet cald, să fim săritori cu ceilalți, să ne bucurăm de ocaziile care ne ies zilnic în cale, să gustăm farmecul vieții.
„Succes înseamnă să ai ceea ce îți dorești. Fericire însă înseamnă să îți dorești ceea ce ai. Cei mai mulți dintre noi o pățim când vine vorba despre fericire.” – Stefanos Xenakis
Emoționante, minunate și pline de compasiune, cele peste 100 de povești de viață pe care Xenakis ni le împărtășește ne învață că măreția se află în fiecare dintre noi și că ne putem atinge potențialul maxim fiind conectați la cea mai bună versiune a noastră.