Apă întunecată de Robert Bryndza – un nou caz misterios pentru inspectorul-șef Erika Foster

Autor de bestselleruri USA Today și Wall Street Journal, Robert Bryndza revine în colecția Fiction Connection de la Editura Trei cu cel de-al treilea volum din seria Erika Foster – Apă întunecată. Polițista Erika Foster se confruntă cu un nou mister. După ce a rezolvat cazurile cadavrului găsit într-un parc din Londra în Fata din gheață și pe cel al medicului sufocat în propriul pat în Vânător de noapte, inspectorul-șef trebuie să rezolve acum o anchetă legată de droguri.

“O carte de citit pe nerăsuflate, finalul este șocant!” – Booklist

Când inspectorul-șef Erika Foster află că dovezile dintr-o anchetă legată de droguri sunt depozitate într-o carieră abandonată de la marginea Londrei, ordonă o operațiune de căutare. Din mâl sunt recuperate drogurile, dar și scheletul unui copil: Jessica Collins, o fetiță de numai șapte ani, dispărută cu 26 de ani în urmă. Încercând să pună cap la cap dovezile noi și pe cele vechi, Erika descoperă secretele familiei Collins, găsește un detectiv copleșit de eșecul anchetei din trecut și află de moartea misterioasă a unui bărbat. Cineva nu vrea ca acest caz să fie rezolvat. Și va face tot ce poate s-o împiedice pe Erika să descopere adevărul. Oare suspectul este cineva apropiat?

Bryndza oferă o mulțime de surprize pe parcurs. Fanii romanelor polițiste contemporane vor fi foarte mulțumiți.” – Publishers Weekly

Apă întunecată explorează devastarea psihologică cauzată de dispariția unui copil și fragilitatea și dinamica dintre membrii familiei, poliție și comunitate în general. Personajele sunt tenace și inteligente, iar complotul este un rollercoaster de crimă, înșelăciune și secrete.

„Este una dintre cărțile pe care nu poți să le lași din mână, pentru că după fiecare capitol trebuie neapărat să mai citești măcar unul.” – Book Review Café

Robert Bryndza creează personaje de care nu te mai saturi și povești complexe care te absorb cu totul.” – What’s Better Than Books

Robert Bryndza este autorul seriei de mare succes care o are drept protagonistă pe inspectorul-șef Erika Foster și care a fost tradusă în 29 de țări. Primul volum, Fata din gheață, s-a vândut în peste două milioane de exemplare în doi ani de la lansare. De asemenea, a fost nominalizat pentru Goodreads Choice Award for Mystery & Thriller (2016) și Grand Prix des Lectrices de Elle France (2018) și a câștigat două premii de popularitate: Thrillzone Awards Best Debut Thriller în Olanda (2018) și The Dead Good Papercut Award for Best Page Turner la Harrogate Crime Festival (2016).
Înainte să devină scriitor, a fost actor, iar una dintre primele sale slujbe a fost la muzeul London Dungeon, unde îi plăcea să se costumeze și să sperie turiștii. Este de origine britanică și trăiește în Slovacia, împreună cu partenerul său și cei doi câini maltezi ai lor.
La Editura Trei au apărut primele două volume din seria Erika Foster: 
Fata din gheață și Vânător de noapte.

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!