„Viața bună”, în sfârșit o carte care te unge pe suflet!

În luna mai, Editura Trei lansa cartea lui Cristian Iftode, Viața bună. O introducere în etică, un volum care promitea să ofere răspunsuri pertinente la întrebările pasionaților de filosofie aflați în căutarea libertății, autenticității și fericirii.

Trei luni mai târziu, primul tiraj din Viața bună. O introducere în etică s-a epuizat, cartea fiind apreciată, în egală măsură, de publicul larg și de profesorii de filosofie, de jurnaliști sau de scriitori. Cel de-al doilea tiraj așteaptă deja în toate librăriile offline și online din București și din țară.
Cititorii au descoperit că „viaţa bună nu depinde nici de avere, nici de faimă, nici chiar de munca îndârjită, ci de capacitatea noastră de a construi şi menţine relaţii bune: relaţii umane durabile, nesuperficiale, bazate pe încredere, afecţiune genuină şi respect mutual” (
Viaţa bună).

Împărtășim cu voi o selecție a aprecierilor publice care au făcut din această apariție editorială una specială, atât de îndrăgită:

Iată ce declară filosoful Ciprian Mihali: „Am sperat mulți ani că filosofii români vor reuși într-o bună zi să iasă din prețiozitatea autoimpusă și să se facă înțeleși de mai multă lume decât de mica și aleasa lor comunitate. Am pledat mereu pentru «umanizarea» filosofiei, mai ales de când în jurul ei roiesc tot felul de rivali care de care mai nerușinați și care pretind că ei sunt titularii dragostei de înțelepciune. Și iată, minune! Cristian Iftode reușește, cu multă măiestrie, să găsească acel loc în care filosofia vorbește viu despre viață și valori pe înțelesul tuturor, fără să-și abandoneze disciplina și, mai ales, fără să cedeze ispitelor diluării ideilor în fast-food-ul dezvoltării personale și al poțiunilor magice pentru salvarea sufletelor rătăcite. O carte cât un manifest, Viața bună deschide un drum filosofic și practic pe care suntem invitați cu generozitate să-l parcurgem împreună”.

Cartea asta mă cheamă cu șapte guri, pentru că integrează ochiul filosofic în cotidian și modelează privirea cu subtilitate și alonjă culturală. E o carte care mustește de erudiție, fără a fi greoaie”, afirmă scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu.

Pentru poeta Svetlana Cârstean, volumul Viața bună „este o carte necesară și curajoasă, venită exact la timpul potrivit. Cristian Iftode e exact vocea aceea așteptată care va reîmprieteni filosofia cu cititorii și cu practicanții ei anonimi în viețile lor de zi cu zi”.

Realizatorul emisiunii Izvoare de filosofie de la Radio România Cultural, Cornel-Florin Moraru, consideră că Viața bună este „o apariție insolită pe piața editorială din România, în care cunoașterea aprofundată a problematicii și teoriilor etice se împletește în mod armonios cu o expunere clară și atractivă a ideilor, fapt ce face ca această carte să poată fi citită cu folos atât de specialiștii domeniului, cât și de publicul cultivat în genere”.

Recomandând călduros cartea, academicianul Mircea Dumitru argumenta că ea poate fi „ghidul nostru ideal în acest periplu exploratoriu al căilor vieții bune și autentice”.

Iar filosoful Constantin Vică adăuga: „Viața bună poate fi aventura vieții tale, dacă nu este deja. Vei găsi aici un prieten bun și critic spre a scoate adevărul din tine, adevărul de sine. Un prieten egal ție, totuși, mai antrenat în virtute, spre care te cheamă”.

Cristian Iftode este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde predă cursuri de etică, terapie filosofică, estetică și filosofie contemporană. A publicat numeroase studii în lucrări colective sau reviste de specialitate din țară și străinătate, precum și volume de autor, dintre care menționăm Filosofia ca mod de viață: Sursele autenticității (2010) și Aristotel. Problema analogiei și filosofia donației (2015). Susține constant conferințe publice, ateliere de filosofie practică și desfășoară o substanțială activitate publicistică, menită să probeze relevanța filosofiei pentru viața de zi cu zi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!