Polirom pregătește pentru luna octombrie a acestui an primul volum al celui mai recent proiect editorial al istoricului israelian Yuval Noah Harari, unul dintre cei mai îndrăgiți autori din portofoliul editurii.
Este vorba despre ciclul Unstoppable Us/Suntem de neoprit, care a fost anunțat în premieră astăzi la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna și care va apărea în patru volume în colecția de carte pentru copii a Editurii Polirom – „Junior”, seria „Istorie”. Primul volum, Suntem de neoprit. Cum am luat în stăpânire lumea, cu ilustrații de Ricard Zaplana Ruíz, va apărea în librăriile din România în octombrie 2022.
Mai jos puteți urmări dialogul de astăzi cu Yuval Noah Harari din cadrul Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna: https://www.youtube.com/watch?v=wIkvVzbMZLk.
ȘTIAI CĂ AI O SUPERPUTERE?
Suntem de neoprit este cartea perfectă pentru oricine s-a întrebat vreodată: Cine suntem? Și cum am ajuns aici?
Din savanele Africii până pe gheţurile Groenlandei, planeta Pământ este stăpânită de oameni. Dar cum am ajuns să fim atât de puternici? Suntem de neoprit dezvăluie faptul că oamenii au o superputere și că au folosit-o pentru a crea lucruri stranii și misterioase – de la năluci și spirite la guverne și corporaţii.
Pășește pe urmele oamenilor care și-au început călătoria din Africa, iar pe parcurs vei afla cum ne-a micșorat focul stomacul, ce ne spune fotbalul despre calitatea de a fi om și de ce banii sunt basmul cel mai de succes din toate timpurile.
Iată povestea omenirii așa cum nu ai mai auzit-o niciodată, cu pitici, șerpi uriași, un Mare Spirit-Leu care sălășluiește deasupra norilor și degetul unui copil de acum 50.000 de ani care dezleagă misterele originilor omului.
În această carte pentru copii, captivantă și plină de culoare, un public cu totul nou face cunoștință cu stilul inconfundabil al lui Yuval Noah Harari, autorul bestsellerului Sapiens. Epopeea adevărată din Suntem de neoprit poate fi savurată de orice cititor între 9 și 99 de ani.
YUVAL NOAH HARARI a obţinut doctoratul în istorie la University of Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Cartea sa Sapiens, publicată iniţial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Timp de peste şase luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times şi a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times.
De același autor, la Editura Polirom au apărut: Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2017), Homo deus. Scurtă istorie a viitorului (2018), 21 de lecții pentru secolul XXI (2018), Sapiens. O istorie grafică, volumul I: Nașterea omenirii (2020), volumul II: Stâlpii civilizației (2021) – amândouă împreună cu David Vandermeulen și Daniel Casanave.
RICARD ZAPLANA RUÍZ este ilustrator și designer și s-a născut la Barcelona. A ilustrat numeroase cărți și reviste pentru copii și adolescenți, inclusiv seriile de benzi desenate Lego Star-Wars și Tigger-Disney; de asemenea, a lucrat la realizarea unor animații pentru micul și marele ecran.