Trei autoare vă propun trei romane de citit în vacanță

Ce poți să faci într-o zi luminoasă, mai ales dacă ești în concediu? Te răsfeți la plajă, cu un cocktail bun și o carte spectaculoasă. Avem pentru tine trei sugestii de lectură, trei volume semnate de unele dintre cele mai în vogă autoare la nivel internațional.

Ruth Ware scrie cele mai inteligente romane crime, fiind comparată cu Agatha Christie; Liane Moriarty creează personaje absolut fermecătoare și povești pline de emoție, iar Suzanne Redfearn reușește să construiască narațiuni tulburătoare, care pot schimba vieți.

Unul câte unul de Ruth Ware

Ruth Ware a devenit celebră în întreaga lume datorită suflului modern pe care îl adaugă structurii clasice a romanului polițist. Dacă în volumul Femeia din cabina 10 tragedia se declanșează într-o călătorie la bordul unui exclusivist vas de croazieră, în cea mai recentă carte a scriitoarei britanice – Unul câte unul – crimele au loc într-o cabană luxoasă și izolată din Alpii francezi.

Unul cîte unul (traducere de Andrei Covaciu) este un omagiul adus romanului Zece negri mititei de Agathei Christie, dar cu suficiente întorsături ingenioase ca să transforme acest roman polițist într-un nou triumf pentru Ruth Ware.

Când cofondatorul unui startup londonez organizează o excursie de o săptămână în Alpi, totul pare normal: prezentări în PowerPoint și ședințe de strategie, întrerupte de activități obligatorii în echipă. Încet-încet, încep să iasă la iveală tensiunile, iar loialitățile sunt puse la încercare. Viscolul pornit din senin provoacă o avalanșă care taie legăturile grupului cu lumea. Cu fiecare oră care trece, panica se întețește, cabana devine tot mai rece, iar grupul tot mai mic, pentru că membrii lui dispar… Unul câte unul.

„Un joc de-a șoarecele și pisica furtunos, claustrofobic și plin de adrenalină.“ – Publishers Weekly

„Autoarea reușește să facă din izolarea într-o cabană din Alpii francezi o experiență claustrofobică, stresantă și letală…” –
USA Today

Ruth Ware face ce știe ea cel mai bine: oferă un mediu familiar de mystery cu ușile închise și lasă tensiunea și suspiciunea la marinat, până când ating punctul culminant.” – Kirkus Reviews

Ruth Ware (n. 1977) a crescut în Sussex, pe coasta de sud a Angliei. Înainte să se apuce de scris, a avut meserii dintre cele mai diverse: chelneriță, librăreasă, profesoară de engleză și PR manager. Romanul ei de debut, Într-o pădure întunecată, a fost publicat în peste 40 de țări și a devenit bestseller New York Times și Sunday Times. A fost nominalizat la British Book Industry Awards, secțiunea debut, şi urmează să fie ecranizat de New Line Cinema.

Drepturile de ecranizare pentru televiziune ale celui de-al doilea roman, Jocul minciunii, au fost achiziţionate de Entertainment One în parteneriat cu Gotham Group, iar Femeia din cabina 10 a devenit bestseller Sunday Times și New York Times, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de CBS Films.
La Editura Trei au apărut romanele
Într-o pădure întunecată, Jocul minciunii, Femeia din cabina 10, Moartea doamnei Westaway.

Idila Hipnotizatoarei de Liane Moriarty

Liane Moriarty, autoarea bestesellerului internațional Marile minciuni nevinovate, care care a stat la baza mini seriei HBO cu același titlu, revine la Editura Trei cu un nou roman – Idila hipnotizatoarei (traducere de Monica Vlad). Călătorind alături de personajele aceste cărți ne implicăm într-o poveste contemporană plină de dragoste, obsesie, durere, pierdere și devotament.

Ellen O’Farrell practica hipnoza în cabinetul său amenajat într-o casă elegantă pe care a moștenit-o de la bunicii ei, aflată la malul mării. Are o viață împlinită, dar un istoric sentimental tumultuos. E împăcată cu asta, însă cochetează și cu ideea unei relații de lungă durată. Ceea ce o face să fie optimistă atunci când îl cunoaște pe Patrick. E atrăgător, singur, are o slujbă și, cel mai important, pare că atracția e reciprocă. Și vine momentul de care Ellen se teme cel mai tare: Patrick vrea o discuție serioasă. Pregătită pentru ce e mai rău, Ellen rămâne plăcut surprinsă: află că fosta iubită a lui Patrick îl hărțuiește. I se pare interesant că are o legătură amoroasă cu un bărbat atât de dorit și e nerăbdătoare să afle cât mai multe despre acea femeie. De fapt, i-ar plăcea să o întâlnească. Însă lucrul pe care Ellen nu-l știe este că întâlnirea lor a avut deja loc.

O poveste plină de căldură, emoție, umor fin – și nu în ultimul rând, cu un puternic efect terapeutic.” – USA Today

Moriarty a creat o eroină fermecătoare, foarte pricepută la a rezolva problemele clienților săi. Ea însă ezită când vine vorba să oprească spirala amețitoare în care s-a transformat viața sa.” – Booklist

„Un roman hipnotizant.” – Family Circle

Liane Moriarty (n. 1966) și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nu-și mai amintește când a scris prima povestire, dar ține minte perfect primul contract: tatăl ei a angajat-o să scrie un volum despre el și i-a plătit un avans de un dolar. După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing.

S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că-și va publica prima carte. A debutat cu romanul Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney. De atunci, a mai publicat șapte romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 39 de limbi și vândute în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume.

La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Secretul soțului (vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel mondial), Am uitat să fim fericiți, Când vina ne desparte, Ultima aniversare și Nouă străini.

Într-o clipă de Suzanne Redfearn

O poveste obișnuită, care se poate întâmpla oricui, redată dintr-o perspectivă narativă inedită, un roman care îmbină elemente de thriller care te țin cu sufletul la gură cu o incursiune în profunzimea psihicului uman, observații pertinente, de un realism dur despre natura omului contrabalansate de o înțelegere aproape filozofică a vieții și umanism – acestea par să fie „ingredientele” succesului cărții Într-o clipă (traducere de Mihaela Doagă), de Suzanne Redfearn.

Viața lui Finn Miller se sfârșește abrupt, la numai 16 ani, într-un accident rutier în care mai sunt implicate încă zece persoane. Suspendată între lumi, Finn privește neajutorată cum cei pe care-i iubește se zbat să-și reia viața. Supraviețuitorii sunt nevoiți să facă alegeri imposibile și rămân chinuiți de durere și regrete.

Pentru că nu reușește să se despartă de ei, Finn îi veghează pe toți: Jack, tatăl ei, care vrea să se răzbune; prietena ei cea mai bună, Mo, care caută curajoasă adevărul; sora ei, Chloe, care știe că Finn e încă în preajmă și tânjește să i se alăture; și mama ei, Ann, care i-a salvat, dar e bântuită de hotărârile pe care le-a luat. Finn trebuie să meargă mai departe, dar cum ar putea, când familia ei e încă distrusă?

Într-o clipă este o poveste sfâșietoare, dar în final eliberatoare, despre forța dragostei și importanța familiei.

Într-o clipă se referă la o catastrofă, dar povestea propriu-zisă are loc după factorul declanșator, în urma nenorocirii, când ramificațiile deciziilor pe care le-a luat fiecare dintre supraviețuitori încep să-i bântuie. Am crezut întotdeauna că regretul e emoția cu care ți-e mai greu să trăiești, dar, spre a avea regrete, trebuie să ai o conștiință: un paradox interesant ce le îngăduie celor mai josnici dintre noi să fie cel mai puțin afectați după ce au comis o nedreptate.“ – Suzanne Redfearn

„O carte remarcabilă, care reușește să aibă un ritm alert și să fie accesibilă pentru cititorul relaxat (…), dar și să ofere o perspectivă profundă asupra naturii durerii și pierderii.“ – The Albuquerque Journal

Suzanne Redfearn a mai scris și alte trei romane: Hush Little Baby, No Ordinary Life și Hadley & Grace, care au primit numeroase distincții. Nu este doar scriitoare, ci și arhitect specializat în proiecte rezidențiale și comerciale. Locuiește în Laguna Beach, California, unde deține, împreună cu soțul ei, două restaurante.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!