O poveste gotică plină de mister, intrigă și romantism: Anatomie, de Dana Schwartz

Anatomie. O poveste de iubire de Dana Schwartz, publicată de Editura Trei în colecția Young Fiction Connection, este o poveste gotică plină de mister, intrigă și romantism.

“O carte care m-a cucerit! Scoția anilor 1800. O poveste a unei tinere ambițioase care învață de una singură pentru a deveni chirurg, o meserie de neconceput pentru o femeie. Hazel se luptă împotriva prejudecăților și a constrângerilor sociale pentru a-și realiza visul. O să vi se dezvăluie secrete ciudate, o să vă încânte aventurile stranii din care este țesută această ficțiune istorică. Mi-a plăcut fiecare pagină!” – Reese Witherspoon

Hazel Sinnett este o tânără aristocrată mai dornică să devină chirurg decât să se mărite. Jack Currer este un recuperator de cadavre care încearcă să supraviețuiască într-un oraș unde e foarte ușor să mori. Cei doi se întâlnesc întâmplător în Edinburgh, însă Hazel își dă seama de importanța întâlnirii abia după ce e dată afară de la cursurile renumitului doctor Beecham, pentru simplul motiv că e femeie…

„Necuviincioasă, inteligentă și isteață, Dana Schwartz e unul dintre cei mai străluciți scriitori din noua generație.“ – Neil Gaiman

Dana Schwartz explorează în acest roman câteva teme interesante precum sărăcia, inegalitățile în domeniul sănătății, opiniile istorice despre femei și durerea cauzată de pierderea unui membru al familiei.

„Romanul magic al lui Schwartz este în același timp captivant și delicat, iar intriga complexă te prinde, pe măsură ce încerci să dezlegi misterul. Nu ezită nici la caracterizări, nici la acțiune, răspândind indicii cu o mână sigură și atentă. Până la urmă, aceasta este povestea anatomiei inimii omenești.“ – Booklist

Cu note de eleganță, dar și de macabru, Dana Schwartz împletește o poveste de dragoste, marcată de realitățile dureroase ale practicilor medicale din Edinburghul secolului al XIX-lea. Deși Hazel este aproape logodită cu vărul ei, prietenia ei secretă cu Jack se transformă, pe măsură ce apar detaliile unui complot complicat și tulburător.

Schwartz (…) își plasează povestea feministă sexy printre mormintele din Edinburghul anilor 1800. Așa că, firesc, e o poveste de dragoste.“ – Glamour

Dana Schwartz este scenaristă de televiziune și fondatoarea podcastului cu temă istorică Noble Blood. Ca jurnalist și critic, Schwartz a scris pentru Entertainment Weekly, Marie Claire, Glamour, GQ, Cosmopolitan, Vanity Fair și alte publicații. Trăiește în Los Angeles împreună cu logodnicul ei și pisicile lor, Eddie și Beetlejuice. A mai scris și: Choose Your Own Disaster și The White Man’s Guide to White Male Writers of the Western Canon. Poate fi urmărită pe www.danaschwartzdotcom.com.

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!