Editura ART a publicat recent, în colecția Serie de autor F.M. Dostoievski, o carte nemuritoare: „Demonii” (traducere din limba rusă de Nicolae Gane), prilej pentru o imaculată reverie.
În urmă cu două decenii și jumătate, în anii efervescenți de liceu, Dostoievski era un soi de parolă a cercului meu de cunoscuți. Știai cine a fost Grușenka cea iubită de Dmitri sau Raskolnikov? Dar Smerdeakov ori idiotul Mîșkin? Dacă erai capabil să oferi garanții, pășeai în cerc. Dacă nu, erai dirijat în afara lui.
E adevărat că cei mai mulți dintre adolescenți se refereau la genialul epileptic rus doar prin prisma a trei romane: „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul” și „Frații Karamazov” (cel mai bun, apreciau în cor). Pe unii dintre acești fini amici îi suspectam că nu depășiseră suta de pagini atinse consecutiv din cele două volume intimidante închinate de Dostoievski patimilor umane. Poate memoraseră numele personajelor, cine știe, n-am aprofundat bănuielile. Cert e că în interiorul cercului mare pulsa un cerc mai mic, mai intim, mai elevat. Acesta era, de fapt, „Cercul”.
Prin ‘96, ‘97, scrierile lui Dostoievski, editate și reeditate la noi, erau vânate de „Cerc” în funcție de traducere. Așa fusesem instruiți de un profesor cum n-am mai întâlnit: Ieronim Tătaru (Fie-i țărâna ușoară!). „Vrei să citești trilogia lui Sienkiewicz? Să fie tălmăcit de Stan Velea, altfel n-o cumpăra!” Distinsul dascăl ne oferea și ponturi: „S-a prăpădit X. Avea o bibliotecă excepțională. Mergeți, am vorbit, moștenitorii nu sunt interesați de cărți. Luați tot ce puteți, dacă aveți bani, inclusiv autori latini”. Și începea cursa de înarmare. Cu bănuți, de unde bani? Cei mai mulți erau strânși din buzunarele părinților sau ale unui unchi sensibil. Nu mai insist.
Mi-amintesc însă că așa am achiziționat „Demonii”. Se destrăma o bibliotecă extraordinară în Ploiești, iar un puști își încropea din comorile ei fărâmițate alta. „Dostoievski. Opere. Volumul 7, traducere de Marin Preda și Nicolae Gane. Aparatul critic de Ion Ianoși, Editura Univers, București, 1970. Coperta de V. Socoliuc”.
Lângă „Demonii” am mai așezat, dintr-un foc, „Dostoievski. Opere. Volumul 1. Studiu introductiv de Tudor Vianu și aparat critic de Tamara Gane, Editura pentru Literatură Universală, București, 1966, dar și „Dostoievski. Opere. Volumul 3. Traducere de Nicolae Gane și aparat critic de Ion Ianoși, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967. Menționez că volumul 1 conținea scrierile create în perioada 1846-1848: „Oameni sărmani”, „Dublul”, „Un roman în nouă scrisori”, „Domnul Proharcin”, „Gazda”, „Polzunkov”, „Inimă slabă”, „Un hoț cinstit”, „Un pom de Crăciun și o nuntă”, „Nevasta altuia și un soț sub pat”. Volumul 3 găzduia romanele „Umiliți și obidiți” (în patru părți) și „Amintiri din casa morților”.
Norocul mi-a zâmbit atunci pe jumătate. N-am mai avut arginți decât pentru alte două tomuri (6 – „Idiotul” și 8 – „Adolescentul”). Pe celelalte șase nu le-am mai luat niciodată, deși am vânturat anticariatele ani la rând.
Apoi, am uitat de Dostoievski. „Cercul” s-a estompat.
Până într-o zi în care am întâlnit-o pe Eliza și am descoperit că Editura ART promova opera scriitorului care-mi marcase adolescența într-o colecție elegantă: Serie de autor F.M. Dostoievski. Cărți tari, cartonate, colțuri perfecte, traduceri ireproșabile, prețuri studențești.
De curând, ART a scos la lumină (și) „Demonii”. M-aș fi trădat pe mine însumi dacă n-aș fi semnalat evenimentul editorial aici, pe 4books.ro, astăzi cercul meu intim pe care-l deschid și-l închid dincoace și dincolo de propriile plăceri și slăbiciuni.
Ultimele bezele întoarse spre un mare rus și demonii lui:
Romanul „Demonii”, unul dintre cele mai interesante subiecte ale istoriei literare, a apărut în revista Russki Vestnik, pe parcursul anului 1871 (nr. 1, 2, 4, 7, 9, 10, 11, 12). „Dostoievski – evidenția Ion Ianoși în cadrul aparatului critic al primei ediții tipărite în traducere românească (Univers, 1970) – cerea mereu amânări. Lovitura cea mai dureroasă a fost însă refuzul lui Katkov de a tipări capitolul central al romanului, La Tihon, apărut doar după Revoluția din Octombrie, în 1923, sub titlul Spovedania lui Stavroghin”.
„După întoarcearea în Rusia – mai amintea Ianoși – și după ce redacția respinsese capitolul, gata cules, Dostoievski a înlocuit varianta inițială (moscovită) cu o versiune atenuată (petersburgheză), nici ea admisă. Textul din revistă ca și ediția de sine stătătoare din 1873 au fost astfel private de capitolul-cheie, prin care se lămureau intențiile creatorului”.
Pentru multe, alte culise, poftiți în „Cerc” (4books.ro)! E deschis.
„Demonii” a apărut în colecția Serie de autor F.M. Dostoievski la Editura ART.
Alte titluri de F.M. Dostoievski:
Dublul, Editura ART, colecţia ART clasic
Adolescentul ART Clasic, Editura ART, colecţia ART clasic
Adolescentul, Editura ART, colecţia Serie de autor F.M. Dostoievski
Frații Karamazov – două volume, Editura ART, colecţia Serie de autor F.M. Dostoievski
Umiliți și obidiți, Editura ART, colecţia Serie de autor F.M. Dostoievski
Dublul, Editura ART, colecţia Serie de autor F.M. Dostoievski
Crocodilul, Editura ART, colecţia Ferma animalelor
Idiotul, Editura ART, colecţia Serie de autor F.M. Dostoievski
„Nimic nu-i mai ușor decât să acuzi un răufăcător; nimic nu-i mai greu decât să-l înțelegi“, F.M. Dostoievski