Editura ALL publică, în limba română, cartea semnată de Brenda Ralph Lewis, Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican, o lectură palpitantă.
În cei aproape 2000 de ani de existență, papalitatea a contribuit la făurirea istoriei Europei. Această carte reflectă atitudinile ciudate, extravagante, dar și atrocitățile săvârșite de cei care au deținut de-a lungul secolelor cea mai veche funcție aleasă din lume.
Autoarea se folosește de o documentare riguroasă și aduce în fața cititorilor o față mai puțin vizibilă, ba chiar ascunsă cu orice preț până acum, a multora dintre ocupanții scaunului papal. Au comis fapte terifiante, care i-au șocat până și pe contemporanii lor, în vremuri în care sadismul și brutalitatea făceau parte dintr-un comportament social acceptat. Au instrumentat unele dintre cele mai îngrozitoare crime comise vreodată în numele religiei. I-au condamnat la tortură și la moarte prin metode oribile pe cei care s-au dezis de credință și pe oricine au considerat că putea fi „agent al diavolului”. La rândul lor, numeroși suverani pontifi au fost trădați, detronați, mutilați sau asasinați de rivalii lor.
Brenda Ralph Lewis este o scriitoare care a semnat peste 200 de cărți de istorie, articole de specialitate și documentare de televiziune. Capetele încoronate, liderii religioși ai Europei, civilizațiile antice, dar și temele de istorie contemporană se numără printre subiectele pe care le-a abordat cu predilecție.
În luna decembrie a acestui an, Editura ALL împlinește 30 de ani de existență în lumea cărților, cu peste 6000 de titluri publicate în sute de colecții și peste 15 milioane de exemplare vândute. Fondată în 1991, Editura ALL a fost prima editură privată cu profil academic și universitar.