Marta Petreu, profesor de filosofie și scriitor: „Mi-am propus să nu fac niciodată rău cu intenție”

Țin minte întâlnirea fulgurantă cu Marta Petreu, risipită cu ani în urmă la un târg de carte în București. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o pe obraji. Surprinsă, a eliberat spre mine un zâmbet-fluture. Am cunoscut-o mai bine și am îndrăgit-o mai mult după ce am citit „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”, iar acum, după ce mi-a dezvăluit că-și dezmeticește la viață poemele cu creionul dermatograf, freamăt să-i aflu versurile. Până atunci însă, vă las aici un joc de cuvinte inventat în doi.

Marta Petreu este o femeie-inimă-minte (brici) care se prezintă simplu: profesor și scriitor. Doctor în filosofie al Universității din București, predă istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este redactor-șef al revistei Apostrof, mensual înnoitor și vibrant.

Florian Saiu: Mulțumesc, Marta Petreu, pentru mărinimia de a răspunde astăzi, când timpul se măsoară parcă prea repede, invitației unei platforme culturale aflate la început de drum.

Marta Petreu: Păi, chiar fiindcă e la început de drum, Orice-nceput se vrea fecund … mai există făgăduieli, speranțe …

– Și-acum, mirările: ai publicat recent o carte – „Blaga, între legionari și comuniști” (Editura Polirom, 2021) – care tratează un subiect delicat insinuat în spațiul cultural autohton și internațional de mai bine de șapte decenii. A fost Blaga un ideolog legionar ascuns dublat de un colaborator (forțat) al comunismului? Sau, mai precis, de ce n-a fost cel mai important gânditor român al secolului al XX-lea un asemenea personaj?

– Ce pachet de întrebări! Mie mi-a trebuit o carte întreagă ca să răspund la ele. Foarte pe scurt: Blaga nu are texte politice. Nu a fost un ideolog, ci un filosof. Unul foarte mare, de altfel. Și poet, dramaturg, memorialist, eseist. Iar în jurul vieții și operei lui au fost îngrămădite, în timp, tot felul de interpretări filosofice și politice eronate, de zvonuri tendențioase, de acuzații, apoi acestea s-au rostogolit, avalanșă, au trecut din mînă-n mînă și de la un autor de-o culoare politică la altul, de altă culoare politică, și așa mai departe. În cercetarea mea, am identificat patru straturi de răstălmăciri, neînțelegeri, zvonuri și acuzații și am arătat conexiunile dintre ele – al patrulea fiind de după 1990, cînd pe Blaga au început să îl revendice pe față legionarii sau, mă rog, neolegionarii. În mare, se poate spune că problemele lui Blaga au început mai ales după ce regele Carol al II-lea – care a fost, de la o anumită distanță, protectorul lui – a plecat din țară, în circumstanțele știute. Atunci, interpretările ideologizante și invidia și-au dat mîna, iar Blaga a început să fie atacat violent din mai multe direcții și considerat, ba de teologul D. Stăniloae, ba de filosoful Rădulescu-Motru, un pericol pentru națiunea română … Iar odată cu începutul instalării în România a regimului socialist real după model sovietic, viața și opera lui au stat sub bănuiala și acuzația că ar fi fascist. Acuzația a plecat de la Lucrețiu Pătrășcanu, care s-a inspirat dintr-o frază a lui Vasile Băncilă. În fapt, cele două extremisme ale secolului al XX-lea, numite, generic, fascism și comunism, și-au dat mîna „camaraderește”/ „tovărășește” și au conlucrat exemplar în a tortura și distruge cel mai mare filosof român pe care l-am avut vreodată. I-au marcat viața, dar nu și conținutul operei. Din cauza hărțuielilor la care a fost supus, Blaga a fost împiedicat să își termine sistemul său filosofic.
Blaga a fost, pe deasupra, victima și a invidiei altor autori. Rădulescu-Motru și Beniuc, de exemplu, au acționat contra lui Blaga mai ales pentru că îi rodea invidia, nu neapărat din motive înalt-teoretice. Dar și-au deghizat atacul în haină ideologică.
Așa că, din multe puncte de vedere, cartea mea spune o poveste românească urîtă, în care invidia, ranchiuna și ideologiile s-au împletit.

Suntem făcuți din infinitezimale mici, culese de te miri unde

– Dar de ce crezi că s-a solidificat acest mit în jurul creației și al omului Blaga?

– Pe de o parte, avem istoria pe care o avem. Pe de altă parte, la fiecare afirmație de natură politică despre Blaga au existat mereu alte substraturi, fie ideologice, fie personale, fie combinate. Relațiile personale ale lui Blaga, evoluția lor, invidia altor autori etc. au contat mult. Dorința unor ideologi – gîndiriști, ortodoxiști, raționaliști de factură filosofică tradițională, comuniști, pur și simplu creștini ortodocși – de a-l face pe Blaga să scrie pe gustul lor a jucat de asemenea un rol. În România, secolul al XX-lea a fost cumplit prin lupta care s-a dat – și se dă și astăzi – între cele două ideologii gemene și concurente, fascismul și comunismul. Victimele au fost oameni reali, ca mine și ca tine … Una dintre victime a fost Blaga. De altfel, nu încetez să mă minunez cît de greu le vine unora dintre cetățenii români să se situeze pe poziția democrației.

– Chestiuni grele, cu repetiție, iar astăzi prefer imponderabilitățile. De ce scrii Marta? Ce stări îți (mai) conferă această îndeletnicire tot mai expeditivă acum la nivelul maselor? La o privire superficială literele par evacuate în mesaje concise, în prescurtări-țintă înjghebate pe Facebook, WhatApp sau aiurea. Chiar așa, deții conturi pe rețele sociale populare, te dai pe Instagram?

– Păi, asta mi-e meseria. Cînd scriu, atenția mea e îndreptată spre ceea ce fac, și-atunci sînt cam morocănoasă și absentă din realitate, însă în sinea mea, foarte fericită că fac ceea ce fac.

(…) Odată cu începutul instalării în România a regimului socialist real după model sovietic, viața și opera lui Blaga au stat sub bănuiala și acuzația că ar fi fascist

– Mai scrii de mână? Mai compui scrisori lungi (cu stiloul) sau n-ai făcut-o niciodată? Cum te descurci în această epocă de un teribil avânt tehnologic? Cum îți creezi cărțile?

– Firește!, înainte de a scrie o carte fac fișe, evident de mînă, pentru ea. Neurologii extrem-contemporani spun că în creier există o cale bătătorită între zona care controlează scrisul de mînă și aceea care controlează memoria. Ceea ce înseamnă că în timp ce scriem, și învățăm. Poemele mi le scriu numai de mînă, cu indiferent ce instrument de scris, creion, pix, creion dermatograf – cu ce am la îndemînă. Scrisorile au devenit e-mail-uri sau sms-uri … Cu computerele mă descurc perfect, căci le folosesc ca mașină de scris. Am băgat de seamă că, atunci cînd sînt spre finalul unei cărți, computerul îmi face, de obicei, nazuri, începe să funcționeze aleatoriu, ceea ce mă aduce la disperare. Așa că le schimb des. Admit că scrisul cărților este pentru mine nu numai o activitate serioasă și plină de bucurii, ci și una costisitoare. Dar toți oamenii plătesc pentru distracțiile lor, nu?

– Evident. Care a fost, Marta, prima carte citită? Mai știi povestea primei tale lecturi sau a celei / a celor care te-a / te-au așezat definitiv pe drumul poeziei, al cercetării, al culturii, al vieții?

– Biblia, firește, dar ne-o citea Tata, cu voce tare, în fiecare seară. Prima carte pe care am citit-o eu, cu puterile mele, a fost … îmi vine să rîd: Coșbuc, Nunta-n codru, o carte format mare, cu multe desene colorate. Mi-o dăduse învățătoarea, de la biblioteca școlii, eram pe clasa întîi și abia învățasem alfabetul. Nu mi-a plăcut.

– Hahaha, cred și eu! Ce-a însemnat și ce înseamnă să fii filosoafă – sper să nu te deranjeze formularea – în România?

– Eu spun despre mine că sînt profesor – și scriitor.

Cele două extremisme ale secolului al XX-lea, numite, generic, fascism și comunism, și-au dat mîna „camaraderește”/ „tovărășește” și au conlucrat exemplar în a tortura și distruge cel mai mare filosof român pe care l-am avut vreodată

– Cum îți împaci gândurile care nu-ți dau pace, care nu te lasă să te odihnești? Le fixezi pe hârtie, apoi le închizi într-un sertar până le eliberezi într-o carte? Sau le aduni într-un fișier pe laptop? Cum faci?

– A, e simplu: dacă am o idee, o întrebare, mi le verific. Întreb în stînga și-n dreapta, îmi întreb colegii, caut în cărți etc. Citeam nu de mult relatările lui Heisenberg despre cum se desfășurau lucrurile în Școala de la Copenhaga, apoi relatările lui Richard P. Feymann, despre un seminar ținut de el la Princeton, și-am fost de-a dreptul invidioasă. Spunea unul ceva, îți susținea o idee, o observație, îi obiecta altul altceva, lua cuvîntul al treilea, dezbăteau, iar pînă la urmă era admisă ideea sau teoria care le părea mai multora cea mai consistentă, indiferent cine era emițătorul sau cît de tînăr și de necunoscut era. Cam așa ceva am crezut eu că o să se întîmple în mediul academic și în acela cultural din România, odată cu dispariția ideologiei unice și obligatorii. Nu s-a întîmplat. Așa că am ajuns la vorba lui Marian Papahagi, care susținea că, dacă vrei să cunoști o problemă, trebuie să ții despre ea un curs. Eu, dacă vreau să cunosc ceva, cercetez și, finalmente, scriu un studiu sau o carte despre subiectul cu pricina. Am mai multe studii începute, să vedem ce mai reușesc să și termin.

– Numește, te rog, șapte cărți care ți-au influențat modul de gândire …

– Biblia, Starobinski, Textul si interpretul, Agatha Christie, cu romanele ei polițiste. Platon, integral. Bioy Casares, mai ales cu proza din tinerețe. Tolstoi, cu Război și pace. Eyvind Johnson, cu Răcoarea țărmurilor – de pe urma acestui roman, m-am apucat de cercetat antichitatea. Homer, tragicii greci, nu doar filosofia. Dante, Divina Comedie. Seneca, Scrisorile către Luciliu. Pascal, Opera lui Goethe, mai ales Poezie și adevăr, dar nu numai. Despre conștiința filosofică a lui Blaga, o mică bijuterie. Operele lui Freud și Jung, Hegel, Fenomenologia spiritului. Schopenhauer, Lumea ca voință … Nu am terminat. Am învățat mult din multe cărți și multe întîmplări, mi-am luat bunurile de peste tot, cînd am dat de ele. Sîntem făcuți din infinitezimale mici, culese de te miri unde.

– … Și trei oameni care ți-au schimbat (în bine) viața.

– Augustin Crișan, tatăl meu, care a pus Biblia în mintea mea. Maria Crișan, mama mea, o femeie extraordinar de eficientă. Ana, sora mea, care m-a luat din sat și m-a ținut la ea, la Mediaș, să pot face liceul.

Poemele mi le scriu numai de mînă, cu indiferent ce instrument de scris, creion, pix, creion dermatograf – cu ce am la îndemînă

– Ce cărți citești acum?

– O, cărți de știință din secolul XX – fizică, biologie, istorii ale științei pentru sfîrșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cînd s-a produs o mare schimbare de paradigmă. Și filosofie germană, din aceeași perioadă.

– Impresionant, ca să nu spun intimidant! Care e, Marta, cea mai seducătoare idee care ți-a dat târcoale în această existență?

– Că moartea e un lucru bun. Nu sînt originală, a spus-o Sfîntul Francisc mai bine ca mine.

– Dar care este ideea în slujba căreia ți-ai pus năzuințele, pe care ai urmat-o cu abnegație?

– Să nu fac niciodată rău cu intenție. Să fac cît pot de bine tot ceea ce fac, indiferent dacă e vorba să spăl o farfurie sau să scriu o carte.

– Ce carte n-ai scris încă, dar îți dorești din toată inima s-o scrii?

– Următoarea.

Dinspre Marta

A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte versuri adunate buchet: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006); Asta nu este viaţa mea (2014).

Ce-a gândit, a scris: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999); Ionescu în ţara tatălui (2001); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009).

În urmă cu zece ani, Editura Polirom a iniţiat seria de autor „Marta Petreu”, în care au apărut: Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (roman tulburător, premiat, tradus, reeditat); Apocalipsa după Marta (integrală a poeziei editate pînă în 2011); Cioran sau un trecut deocheat; De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească; Filosofia lui Caragiale; O zi din viaţa mea fără durere; Ionescu în ţara tatălui; Jocurile manierismului logic; Filosofii paralele; Biblioteci în aer liber; Asta nu este viaţa mea (poezie); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. În colecţia „Eseuri şi confesiuni” a Editurii Polirom s-au ivit volumele Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tînără (2016) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2017). În 2017 a publicat, tot la Editura Polirom, romanul Supa de la miezul nopţii (Premiul PEN România, 2018).

Foto: Arhiva personală Marta Petreu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!