Luminișul tatălui / Nistorești, Prahova

Luni. Printr-o întâmplare, liber. Azi nu mă machiez, nu mă împopoțonez, nu mă cocoț pe tocuri. Îndes câteva lucruri în rucsac: ceaiul, cărțile (mai multe), ochelarii. Plec. Hămesită de Nistorești, de binele și zenul care mă așteaptă pe pajiște, de soarele care o sa mă ardă cât, cum și unde vreau eu, uit cheile. Mă întorc jumătate din drum. Nicio supărare. Ziua e lungă. Zâmbesc doar: e prețul plătit pentru tihna, seninătatea care o să se insinueze în curând.

Nistorești (n. r. – Valea Prahovei). Casa bunicilor și tatălui meu. Neprețuite. Nu mă așteaptă NIMENI. Doar au lăsat vorbă, să aibă grijă de sufletul meu, casei răcoroase cu miros drag de vechi, poienii albe luminoase, copacilor, furnicilor agitate, ierbii, mierlelor, cucilor.

Am ajuns. M-am întins. Citesc.

Crina

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!