„Să fii prins în plină tinerețe de anul 1914 nu a fost o experiență mai puțin traumatizantă decât cea din 1939. Până în 1918, mai toți prietenii mei apropiați erau morți“. Mărturia îndrăgitului scriitor britanic J. R. R. Tolkien (1892-1973), autorul celebrei epopei Stăpânul inelelor, explică, în parte, cum au influențat dramele Primului Război Mondial procesul de creație al romanelor care l-au făcut ulterior faimos.
Dezvăluirile din jurnalele lui Tolkien l-au inspirat (și) pe John Garth să scrie unul dintre cele mai valoroase volume închinate creatorului elfului Legolas ori a hobiților Sméagol/ Gollum și Frodo, carte intitulată „Tolkien și Marele Război. Originile Pământului de Mijloc” (publicată în România de editura RAO). Această biografie – apreciază redactorii RAO – dezvăluie groaza și momentele de eroism trăite de Tolkien ca ofițer în bătălia de pe Somme și introduce întrucâtva cercul de prieteni apropiați care i-au stimulat imaginația și au încurajat predilecția sa pentru elementele mitologice străvechi. John Garth argumentează că experiențele devastatoare din Primul Război Mondial sunt cheia pentru a înțelege relevanța și fascinația pentru Tărâmul de Mijloc. Tolkien și-ar fi folosit imaginația nu pentru a evada din realitate, ci pentru a reflecta asupra acestui cataclism și pentru a încerca să îl transforme. Dar să facem loc unui fragment din această biografie remarcabilă, fragment în avanpremieră oferit de editura RAO platformei 4books.ro.
Fragment
C.S.Lewis şi J. R. R. Tolkien s-au întâlnit în 1926, iar Lewis, profesor de engleză şi medievalist la Magdalen College, Oxford, s-a alăturat grupului Coalbiters (Mâncătorii de cărbuni), fondat de Tolkien, unde se citeau legende şi mituri islandeze. Mai târziu, Tolkien a devenit un membru constant al Inklings, gruparea literară care se învârtea în jurul lui Lewis în anii ’30. Până atunci, descoperiseră unul în celălalt o dragoste comună pentru „nordism“, Lewis devenind un prieten la fel de apropiat ca aceia pe care acesta îi avusese în zilele de glorie al TCBS.
(…) Asemenea lui Tolkien, Lewis scrisese stive de material nepublicat, dorind să devină un mare poet, dar îi judeca pe cei mai mulţi dintre scriitorii contemporani cu intoleranţă. „Doar de la el am înţeles cum chestiile mele ar putea deveni ceva mai mult decât un hobby“, scria Tolkien.
Pe când Lewis citea The Lay of Leithian (Epopeea lui Leithian), poemul lung despre Tinúviel, Tolkien avea un alt public entuziast: propria familie. Implicarea timpurie a soției Edith în scrierile sale (făcuse copii foarte bune după Căsuța jocului pierdut, în februarie 1917, şi după Căderea Gondolinului, în preajma anului 1919) nu a ţinut mult. Tolkien în schimb începuse să scrie poveşti pentru copiii săi din anul 1920, atunci când i-a trimis lui John o scrisoare în care se prefăcea a fi Moş Crăciun. În acel an, Edith l-a născut pe cel de-al doilea fiu, pe Michael, iar în 1924, pe al treilea, Christopher. În 1929, a născut o fetiţă, Priscilla. Pentru distracţia copiilor, Tolkien a scris Hobbitul, pe care i l-a arătat lui Lewis în anul 1933.
Hobbitul a fost absorbit în mitologia lui Tolkien, un proces care a început, în mod caracteristic, cu problema denumirii unui elf pe jumătate pe care Bilbo trebuia să-l întâlnească la începutul aventurii sale. A ales numele Elrond din Silmarillion, nume care aparţinuse nimeni altuia decât fiului lui Eärendel, marinarul celest. Cei doi Elrond au devenit unul singur, iar însuşi Gondolinul a apărut ca parte dintr-o vagă şi misterioasă istorie antică.
Veştile despre această poveste pentru copii, unică şi incitantă, au ajuns la editura George Allen&Unwin în 1936, iar Hobbitul a fost publicat în luna septembrie a anului următor, primind recenzii înflăcărate.
Perspectivele fiind pozitive, Allen&Unwin au cerut o continuare, iar în luna decembrie a anului 1937 Tolkien a început să scrie primul capitol al unei „noi poveşti despre hobbiţi“. Aşa a debutat lunga perioadă de gestaţie a capodoperei lui Tolkien, o poveste care (după cum avea să scrie mai târziu) „a crescut pe măsură ce era spusă, până când a devenit istoria Marelui Război al Inelului şi a inclus multe idei dintr-o istorie mult mai străveche care o precedase“.
În 1972, la trei luni după moartea soției Edith, Tolkien s-a mutat înapoi la Oxford unde a trăit într-o locuinţă pusă la dispoziţie de Merton College, sperând că avea să termine munca la mitologia începută cu atât de multă ambiţie în lunile de după Bătălia de pe Somme. Toamna anului următor avea să fie însă și ultima pentru părintele hobbiților, o hemoragie provocată de un ulcer gastric curmându-i zilele pe 2 septembrie, la 81 de ani.
Despre autor:
John Garth a studiat limba și literatura engleză la St Anne’s College, Oxford, a lucrat ca jurnalist la ziarele locale din Londra și, în ultimii treizeci de ani, la ziarul Evening Standard. Este scriitor, cercetător și predă cursuri despre Tolkien la Departamentul pentru Educație Continuă de la Universitatea Oxford, pentru Universitatea din Nevada, Las Vegas, și online pentru Institutul Mythgard de la Universitatea Signum.