Fascinanta călătorie a vieții pe Pământ, de la apariția sa și până astăzi

Viața. Marea Istorie de Juan Luis Arsuaga, volum publicat de Editura Trei, este o fascinantă călătorie pe care a parcurs-o viața, de la apariția ei pe Pământ și până în ziua de azi, povestită de către cunoscătorul ei cel mai avizat.

Consideraţi-mă un prieten şi gândiţi-vă la cartea asta ca la o lungă conversaţie în care dumneavoastr

Marile scandaluri din pictură de Gérard Denizeau, istoria artei occidentale

După ce am călătorit în lumea minunată a artei, alături de cărți ilustrate precum Biblia în pictură, Mitologia în pictură sau Marile mistere ale pictorilor, acest nou volum (Marile scandaluri din pictură) ne poartă de-a lungul secolelor în ritmul în care s-a scris istoria artei occidentale, descoperind controversele, respinger

Mai presus de orice, cea mai periculoasă misiune de spionaj a Americii

De obicei, în cărți, filme ori piese de teatru sunt prezentate doar diferențele dintre președinții sovietici și cei americani, marii adversari ai planetei. De această dată, în „Mai presus de orice”, sunt scoase în evidență asemănările dintre Hrușciov și Kennedy, situați la poluri opuse ale ideologiei, dar pe aceeași parte a baric

Omul alb, țapul ispășitor apărat de Pascal Bruckner

Scopul eseului Un vinovat aproape perfect este de a analiza cum, sub impulsul unei americanizări caricaturale a Europei, lupta de gen și cea de rasă sunt pe cale de a înlocui lupta de clasă, de a alunga meritocrația și de a distruge ideea de umanitate ca unitate.

Să facem din omul alb țapul ispășitor prin excelență nu înseamnă decât să î

Scrisori de la un astrofizician – lumea văzută prin ochii lui Neil deGrasse Tyson

Acum, când oamenii comunică între ei mai ales prin social media, scrierea de scrisori a devenit o artă pierdută. Pierderea cea mai mare s-ar putea să fie incapacitatea noastră crescândă de a găsi cuvinte prin care să ne comunicăm cât mai precis sentimentele și emoțiile. Altfel, de ce ar fi nevoie de acel catalog înfloritor de emotico

O altfel de istorie a papilor: atrocități și crime în numele religiei

Editura ALL publică, în limba română, cartea semnată de Brenda Ralph Lewis, Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican, o lectură palpitantă.

În cei aproape 2000 de ani de existență, papalitatea a contribuit la făurirea istoriei Europei. Această carte reflectă atitudinile ciudate, extravagante, dar și at

WILL, cea mai așteptată carte a anului, de astăzi în librării

Luna decembrie a adus în librăriile din România cea mai așteptată carte a acestui an:WILL– biografia faimosului actor american Will Smith, scrisă de acesta împreună cu celebrul autor Mark Manson.

Volumul WILL este publicat de editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, la doar o lună de la lansarea internațio

Ce a fost înainte de Big Bang? Află din volumul Geneza, de Guido Tonelli!

Celebrul fizician Guido Tonelli ne dezvăluie în volumul Geneza, apărut la Editura Trei, povestea extraordinară a creației noastre – de la originea universului la apariția vieții pe Pământ și la nașterea limbajului uman.

Evocând cele șapte zile ale creației biblice, Tonelli ne poartă într-o călătorie fascinantă prin

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!