Buzz Books: „Apă proaspătă pentru flori”

Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Diferiții participanți la înmormântări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii și un preot – îi frecventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia și, uneori, lacrimile oaspeților fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda.

Aceasta din urmă își trăiește viața în ritmul confidențelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mișcătoare.Programul lui Violette, mereu același, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia -, care ține cu tot dinadinsul să împrăștie cenușa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că gestul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de trecutul complicat al lui Violette. Cu „Apă proaspătă pentru flori”, Valérie Perrin le oferă cititorilor o poveste mișcătoare, spusă pe un ton intim, despre o femeie care, în ciuda tuturor piedicilor, crede neabătut în fericire.

„Uluitor“ – Unidivers

„Aplauze furtunoase. Și vă rugăm să ne credeți că termenul de «furtunoase» nu e deloc exagerat“ – La Marseillaise

Despre autoare
VALÉRIE PERRIN s-a născut în 1967 în Remiremont, în Munții Vosgi, Franța. A crescut în Burgundia și s-a stabilit la Paris în 1986. Romanul ei „Les Oubliés du dimanche” (2015) a câștigat premiul Booksellers Choice Award, iar ediția tipărită a fost bestseller mult timp după publicare. Romanul „Apă proaspătă pentru flori” (Changer l’eau des fleurs – Albin Michel, 2018) a câștigat Premiul Maison de la Presse, Paperback Readers Prize și a intrat pe listele ABA Indies Introduce și Indie Next List în 2020. A fost tradus în peste treizeci de limbi. „Figaro Littéraire” a numit-o pe Perrin unul dintre cei mai bine vânduți zece autori din Franța în 2019, iar în Italia, „Apă proaspătă pentru flori” a fost cea mai bine vândută carte din 2020. Perrin locuiește acum în Normandia.

Autoare: Valerie Perrin
Nr. de pagini: 544
Traducere: Eduard Claudiu Brăileanu
Editura Litera
Colecția: Buzz Book
Anul apariției: 2021

Material via Litera

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!