Anul meu cu Salinger – un memoir tulburător despre maturizare

Nu voiam să fiu normală. Voiam să fiu extraordinară. Voiam să scriu romane și să fac filme și să vorbesc zece limbi și să călătoresc în toată lumea. Voiam totul.“ ― Joanna Rakoff, Anul meu cu Salinger

Anul meu cu Salinger este un memoir irezistibil de amuzant, plin de observații pertinente despre viața literară din New York de la sfârșitul anilor 1990, o lume dinaintea erei digitale, surprinsă la apusul ei. În 2021, romanul a fost ecranizat, cu Sigourney Weaver și Margaret Qualley în rolurile principale.

Joanna Rakoff îmbină tragicul, comicul și boemul, reușind să creeze un stil literar propriu. Folosindu-se de bogata sa cultură literară, Rakoff ne duce, pe parcursul romanului zugrăvit în tonuri de sepia, ușor nostalgic, cu gândul la Clopotul de sticlă de Sylvia Plath sau Mic dejun la Tiffany al lui Truman Capote.

După ce se lasă de școală pentru a-și împlini visul de a deveni poetă, Joanna Rakoff se angajează ca asistentă la legendara agenție literară care îl reprezintă pe J.D. Salinger. Aflată într-un echilibru precar între sărăcie și extravaganță, Joanna își petrece zilele într-un birou somptuos, cu pereții acoperiți cu lambriuri – în care dictafoanele și mașinile de scris încă domnesc, iar agenții moțăie după un prânz copios –, apoi se duce acasă, în apartamentul sărăcăcios din Brooklyn, la iubitul ei socialist.

Joanna e însărcinată să se ocupe de corespondența voluminoasă primită de la admiratorii lui Salinger, fiindcă faimosul autor refuză categoric să aibă de-a face cu aceștia. Pe măsură ce citește scrisorile emoționante sosite din toată lumea, Joanna ezită să trimită mesajul formal din partea agenției și, dintr-un imbold, începe să le răspundă personal. Urmările sunt deopotrivă nostime și tulburătoare, fiindcă în timp ce își atribuie vocea faimosului scriitor, Joanna și-o descoperă pe a sa.

Chiar dacă romanul urmărește parcursul tinerei și inteligentei asistente, adevărata vedetă rămâne “Agenția”, interesată de calitatea textelor literare pe care urmează să le publice și nu de valoarea comercială a cărților. „Agențiile literare erau până nu de mult onorabile”, mărturisește cu tristețe șefa Joannei. „Afacerea era personală”. Iar ținutele vintage ale lui Rakoff vin să întărească acestă afirmație și evocă, de asemenea, o eră mai blândă, mai boemă a lumii literare.

„O poveste antrenantă și fermecătoare în care vor fi încântate să se recunoască pasionatele de literatură de pretutindeni.“ ― The Guardian

„Un memoir tulburător despre maturizare. Rakoff încadrează cu măiestrie povestea ei despre Salinger într-una mai largă, universală, despre cum să-ți găsești propriul drum pe parcursul unui an fundamental, al trecerii la vârsta adultă.“ ― The Washington Post

„Sclipitor! Rakoff se pricepe de minune să surprindă un moment important de efervescență culturală, dovedind inteligență critică și generozitate a spiritului.“ ― The Boston Globe

„Cartea lui Rakoff are ceva din atmosfera romanelor lui Salinger: este o poveste plină de viață despre pierderea inocenței.“ ― Entertainment Weekly

Joanna Rakoff este o jurnalistă independentă americană, poetă și prozatoare. Este autoarea romanului A Fortunate Age, câștigător al Goldberg Prize for Fiction și Elle Readers’ Prize. De asemenea, romanul a fost numit New York Times Editors’ Choice și bestseller San Francisco Chronicle. Cărțile ei au fost traduse în 20 de limbi, fiind nominalizate la premii importante. Scrie constant pentru New York Times, Vogue, Marie Claire, O: The Oprah Magazine și multe alte publicații.

Anul meu cu Salinger relatează o experiență din viața autoarei, perioada de la sfârșitul anilor 1990, când, în vârstă de 23 de ani, a lucrat ca asistentă la cea mai veche agenție literară din New York, agenție care l-a reprezentat pe J.D. Salinger, renumit pentru refuzul său de a apărea în public și pentru viața retrasă pe care a dus-o. A fost numită cea mai bună carte a anului de publicațiile The Guardian și School Library Journal.

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!