Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură – din respect pentru minunile planetei

Cum îmi pot îmbunătăți viața? Ce pot face ca să mă simt mai bine în pielea mea, în casa mea și în mediul meu? Prima soluție, și cea mai la îndemână, pe care ne-o propun autorii acestei cărți, este să ai grijă… adică să practici o atitudine de valorizare și respect pentru viața însăși. S-a dovedit că toate ființele vii, inclusiv Terra, sunt interconectate și interdependente – de aceea, doar luând în considerare întregul putem începe să vindecăm părțile.

Proveniți din domenii diferite (filosofie, psihologie, neuroștiințe, mindfulness, budism, arhitectură, psihiatrie, asistență socială), autorii cărții se întâlnesc în jurul numitorului comun pe care-l constituie dragostea pe care o arată vieții și hotărârea de a o ocroti, în toate formele sale. Împărtășindu-ne din propria experiență și oferind răspunsuri practice la întrebările noastre, ei ne arată cum putem schimba mentalități și perspective, pentru ca, în noua paradigmă a interconectivității, să ne putem îngriji de noi, de ceilalți și de ceea ce ne înconjoară.

Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură

Autori: Christophe André, Gauthier Chapelle, Alexandre Jollien, Ilios Kotsou, Steven Laureys, Caroline Lesire, Matthieu Ricard, Luc Schuiten, Rebecca Shankland, Suzanne Tartière
Nr. de pagini: 240
Preț: 49 ron
Traducere din limba franceză de Oltea Cătineanu
Format: 130 x 200 mm, paperback

Lasă un răspuns

Utilizam cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta atunci cand folosesti site-ul nostru. Prin continuarea navigarii esti de acord cu modul de utilizare a cookie-urilor. Vezi Politica Cookies!